Asa cum scriam si pe facebook, din fericire exista si persoane care pleaca din tara si care se bucura de apreciere acolo unde se stabilesc. O dadeam ca exemplu pe sora mea, care lucreaza acum ca statistician la Guvernul Canadei. Sotul ei, doctor in matematica, era in Romania cercetator cu un salariu mai mic de doua milioane de lei (cred ca asta inseamna 200 RON), acum e profesor universitar in Canada pe un salariu care le permite o viata decenta acolo. Au doi copii care vorbesc fluent limba romana si care ne cunosc cultura, citesc cartile pe care le-am citit si noi, invata cantecele pe care le-am cantat si noi cand eram mici.
Sunt foarte multi care pleaca pe un post echivalent sau mai bun decat cel pe care il aveau in tara. Sotul meu era in Romania programator, aici face acelasi lucru, dar intr-o companie mult mai mare.
Daca ma intrebi de ce am ales noi sa plecam n-o sa-ti raspund ca am facut-o pentru bani, pentru ca nivelul de viata practic nu ni s-a modificat. Programatorii sunt platiti bine si in Romania, si ce a castigat aici in plus sotul meu am pierdut eu, pentru ca nu lucrez. Deci nu castigam bani mai multi, asta e clar. Dar nu asta a fost miza.
Din pacate nu orice absolvent de facultate isi gaseste usor un drum in strainatate. In unele domenii se cauta straini (cum e aici in programare sau in sistemul medical), in altele nu. De exemplu eu nu-mi pot continua activitatea de redactor la o editura de aici, pentru ca am handicapul limbii: nu vorbesc la fel de bine ca ei. De aceea m-am inscris din nou la facultate, la 28 de ani. Nu e ca si cum as spala toalete, dar tot e un compromis. Incerc insa sa privesc latura pozitiva – invat o multime de lucruri noi si extrem de interesante si sunt incurajata sa-mi dezvolt latura creativa. Am aflat aici ca pot face si intelege lucruri de care nu ma credeam in stare in Romania, pot sa zic ca in ultima jumatate de an de cand sunt iar studenta am crescut mult in ochii mei
Concluzia ar fi ca nu e usor sa pleci, ca unele persoane pot fi nevoite sa faca compromisuri (eu am fost, sotul meu nu) si ca cel mai important e ca aceste compromisuri sa nu-ti atinga demnitatea umana. Nici eu nu o sa inteleg niciodata ce-i determina pe unii sa plece si sa se umileasca in fata unor straini. Nu as face niciodata o munca sub nivelul meu profesional si daca fac inca o facultate aici e pentru ca din punctul meu de vedere e un lucru pozitiv si pentru ca pe piata muncii de aici vreau sa am egalitate de sanse cu cei care au studii aici. Nu accept sa fiu mai prejos decat ei, si ambitia mea e sa ii intrec pe cat se poate. Cea mai mare bucurie e sa constat ca nu e nici pe departe imposibil. De aceea eticheta de emigrant nu ramane toata viata pe frunte, in orice caz nu cu o conotatie negativa, le poti castiga respectul aratandu-le ca esti mai bun decat ei. Eu pot sa zic ca la scoala colegii mei sunt socati ca un strain le vorbeste atat de bine limba, li se pare un lucru de admirat, pentru ca francezii in general nu stiu sa vorbeasca nicio limba straina. Iar cand reusesti sa iei la teste note mai bune decat ei atat profesorii cat si colegii te trateaza ca pe un mic geniu. Cum iti scriam si pe facebook, Mihaela, pentru oameni complexati (ca mine) asta e cea mai buna terapie. Deci, una peste alta, macar pentru atata lucru nu regret ca sunt aici. Dar, desigur, mai sunt si alte cateva avantaje.

Cam asta e parerea mea.
Iti multumesc ca mi-ai dat sansa sa o expun.
Angi