The dreams that you dare to

Am visat azi-noapte că scriam o postare despre dorinţe. Dacă închid ochii vizualizez postarea doar că nu pot să citesc ce-am scris şi nici nu îmi aduc aminte. Aşa că o să scriu altceva … sau poate e de fapt acelaşi lucru.

Fiecare dintre noi are dorinţe mai mici sau mai mari. Unii nu reuşesc să le recunoască nici măcar în faţa lor pentru că pleacă din start de la ideea că nu se vor împlini niciodată. În ceea ce mă priveşte pe mine nu cred că aş putea să trăiesc fără să am încredere că ceea ce visez va deveni realitate. Nu sunt cea mai entuziastă dintre persoane însă nu mă pot abţine să nu cred. Poate am avut parte de multe dezamăgiri pe multe planuri (mai mici sau mai mari) însă e de ajuns un singur lucru să se împlinească pentru ca eu să uit de toate miile de lucruri care nu s-au împlinit.

Nu sunt de acord cu principiul “nu fac asta pentru că dacă nu merge o să sufăr” ci mai degrabă cu principiul “dacă nu-l fac sufăr oricum aşa că mai bine-l fac”. Cred că prudenţa în exces ne împiedică să ne îndeplinim visele. Nu zice nimeni că trebuie să te arunci cu capul înainte oricând şi oricum însă mai cred că un cucui n-a omorît încă pe nimeni.

Sinceră să fiu nu ştiu cum e mai bine în general să faci, ştiu doar cum e mai bine pentru mine şi mai ştiu că e minunat să-ţi doreşti şi să doreşti…

Ştiţi ce mai e minunat? Să redescoperi o melodie pe care parcă ai pierdut-o dar pe care acum câţiva ani o aveai mereu pe repeat.

Later edit:

La vreo două ore după ce am scris postarea despre dorinţe am început să mă uit la Before Sunset (un film  minunat; să vă uitaţi şi la prima parte – Before Sunrise – pentru că merită fiecare secundă) şi mi s-a părut incredibilă o conversaţie pe care o aveau personajele principale despre dorinţe. Am avut sentimentul că parcă vorbeau ca să completeze ceea ce gândeam eu… ce frumos reuşeşte Celine să exprime ceea ce am încercat şi eu un pic mai stângaci să exprim:

Jesse: Yeah, but that’s so hard! You know, to be in the moment. I just feel like I’m…designed to be slightly dissatisfied with everything. You know? I mean, like…always trying to better my situation. You know, I satisfy one desire, and it just… agitates another, you know? Then I think, to hell with it, right? I mean, desire is the fuel of life, I mean, do you think it’s true that if we never wanted anything, we’d never be unhappy?

Céline: I don’t know… Not wanting anything, isn’t that… a symptom of depression? Yeah, that is, right? I mean, it’s healthy to desire, right?

Jesse: Yeah… I don’t know, I mean, it’s what all those Buddhist guys say, right? You know, liberate yourself from desire and you’ll find that you already have everything you need.

Céline: Yeah, but I feel really alive when I want something more than just basic survival needs. I mean, wanting whether it’s intimacy with another person, or a new pair of shoes, is kind of beautiful. I like that we have those ever-renewing desires.

Jesse: Well, maybe it’s just a sense of entitlement. You know, like whenever you feel like you deserve that new pair of shoes, you know. It’s OK to want things as long as you don’t get pissed off if you don’t get ‘em. Right? Life’s hard. It’s supposed to be. If we didn’t suffer, we wouldn’t learn a thing, you know?

Is this a beautiful coincidence or what?

De vis

M-am trezit cu o stare de confuzie totală pentru că am avut în acelaşi timp un coşmar şi un vis plăcut. Din păcate coşmarul a predominat şi am plâns în somn. N-o să povestesc acum cu ce era (o să mint că am uitat), o să spun doar să spun că m-am simţit nedreptăţită, am simţit că toată lumea din jurul meu a luat-o razna şi că tot ce mi se pare mie absurd lor li se pare firesc, am simţit că-mi vine să mă aşez în mijlocul “lumii” şi că nu mai am putere să mă ridic. În momentul când plângeam (în vis) şi era să cad jos pentru că mi se muiaseră picioarele de nu le mai simţeam … m-au prins nişte braţe. Şi ce bine m-am simţit şi ce plăcut a devenit visul. Nu mai conta lumea din jurul meu care o luase razna. Când m-am trezit… nu ştiam dacă să mă bucur că a fost doar un coşmar sau să mă întristez că n-a fost decât un vis frumos.

M-am trezit şi cu “Un actor grăbit” în minte şi o fredonez de dimineaţă. Foarte bune şi pline de înţeles versurile. Dar probabil că ne amintim de ea atunci când ni se pare că ni s-a întâmplat şi nouă. Nu-i nimic. De asta există şi muzică veche şi frumoasă… să ne amintim de ea cu orice ocazie, bună sau rea.

Şi ca să fie o postarea luuuuuungă, o să fur o postare de la Ines. Iartă. Nu e vina mea că ai scris cum aş fi scris eu … doar că mai frumos:

“Aşadar, pentru toate zilele în care aţi plâns pentru că v-a dezamăgit, pentru că aţi simţit că sunteţi un nimeni pe lumea asta, pentru că aţi avut impresia că nu sunteţi în stare de nimic, pentru că aţi fost minţiţi, înselaţi, prostiţi, loviţi, pentru că aţi ştiut că meritaţi mai mult, dar mai mult-ul ăla nu a mai venit, pentru că nu a sunat telefonul atunci când aţi vrut cel mai mult să sune, pentru că nimeni nu v-a spus „îmi pare rău”, deşi aşa trebuia, pentru că nu aţi spus la timp „îmi pare rău” iar singurul lucru pe care îl mai puteţi face acum este să ascultaţi melodia asta, pentru că v-aţi simţit mic şi neînsemnat, pentru toate dăţile în care aţi fost la pământ, pentru toate cuvintele urâte care au alergat vreodată prin jurul capului vostru, pentru toate zilele de „mâine” în care v-aţi fixat obiective de neatins, pentru toate gândurile negre şi ploile din sufletul vostru, pentru toţi cei care nu vă cunosc, dar vă judecă, deşi nu au trecut niciodată prin experienţele voastre şi nu au dreptul să vă judece, pentru toţi aceia care au râs în hohote de tristeţea voastră, pentru toate sms-urile din memoria telefonului la care nu aveţi curaj să vă uitaţi, pentru toate versurile despre care ştiţi că sunt scrise pentru voi, pentru toate dăţile în care aţi fi putut să demonstraţi că sunteţi mai buni decât atât, dar nu aţi demonstrat, pentru toate analizele pe care le faceţi asupra propriei persoane, pentru toate frustrările, pentru toate comparaţiile, pentru toate de ce-urile fără răspunsuri concrete, pentru toate lucrurile bune care se întâmplă numai altora, pentru tot ce s-a spus rău despre voi, pentru toate auto-încurajările fără rezultat şi pentru ceea ce va fi mâine, orice ar fi mâine, melodie.”

***Ascultaţi melodia direct pe blogul ei de pierdut vremea.

Vise [foarte] plăcute

Am visat azi-noapte că mă sărutam cu George Clooney. Da, ştiu, e absolut penibil şi patetic să visezi că te săruţi cu o vedetă universală însă nu îmi dau seama ce anume m-a influenţat. Am salivat după el ce-i drept în Spitalul de Urgenţă, în Ocean’s 11, 12 şi 13 şi în multe altele. Mi se pare un actor foarte sexy şi simpatic şi talentat chiar dacă a mai îmbătrânit acum. Dar de aici până la a visa noaptea …. Şi era un sărut  pasional (ştiţi voi, lung şi umed [nu că aţi fi vrut detalii neapărat dar eu tot vă dau]) de aproape l-am simţit. A fost un vis din ăla din care te trezeşti foarte odihnit dar şi bulversat dar şi un pic dezamăgit în acelaşi timp. A fost plăcut totuşi Aş pune şi o poză sau un filmuleţ cu el dar… aveţi şi voi google şi youtube.