Cadou neaşteptat

Azi am primit un cadou. Frumos. Emoţionant. Neaşteptat. Din suflet. Am zâmbit. Am plâns. În mijlocul străzii cu luminiţe şi tarabe şi colinde şi oameni grăbiţi şi veseli. Am plâns. Mult. M-am oprit. Iar m-am apucat de plâns. Îmi venea să mă aşez jos într-o baltă şi să nu mă ridic de acolo cel puţin o oră … aşa, până când termin de plâns. A început să şi plouă afară. Eu nu sunt aşa. Eu sunt Miha aceea mică dar puternică şi reuşesc mereu să îi fac pe alţii să râdă cu ironiile şi glumele mele proaste. Dar azi uite că nu am mai fost puternică şi am plâns. Mă uit la cadou. Zâmbesc. Nu mai plâng. Mulţumesc.

Recompense

De multe ori mă trezesc spunându-mi în gând “cum ai putut să spui sau să faci aşa ceva”, “termină cu prostiile”, “uite ce rău te-ai descurcat” pentru nişte lucruri lipsite de importanţă. Nici nu-mi aduc aminte când mi-am spus ultima oară (dacă mi-oi fi spus vreodată) “bravo”, “sunt mândră de tine”, “ce deşteaptă a fost mişcarea asta”. Pornind de la nişte principii pe care le-am citit în “NLP şi succesul” (o carte incredibil de bună pe care o recomand cu drag), mă gândeam ce facem noi să ne recompensăm zi de zi că am fost “copii buni”. Aşa că am depus azi un efort incredibil de mare să îmi găsesc şi părţi bune şi am decis că săptămâna asta merit să mă uit la Gilmore Girls şi la Family Guy, să citesc o carte bună până adorm, să cumpăr multe reviste lucioase, să ascult aceeaşi melodie de o sută de ori cu volumul dat la maxim, să mă mai uit o dată la Dirty Dancing, să mă apuc de tradus Breaking Dawn (da, stiu asta este de fapt muncă dar fiindcă nu am mai tradus de aproape două luni îmi este dor şi primele pagini o să le traduc de plăcere). Da, săptămâna asta o să mă gândesc la mine. Am şi început, mă uit la pasaje din Jurnalul lui Bridget Jones şi mă amuz deşi unele faze nu sunt amuzante dacă eşti în pielea ei.

Nou şi vechi

Mă plimbam în Parcul Copou şi m-am bucurat să văd că mai sunt copii care se joacă desenând curcubeie pe asfalt. Apoi am văzut că sub curcubeu era un id de messenger şi nu m-am mai bucurat aşa de tare. Mi-a părut rău că acei copii care înainte se jucau toată ziua desenând tot felul de forme pe asflat acum stau în faţa calculatorului ore întregi, iar atunci când în sfârşit mai ies dintre cei patru pereţi ai camerelor lor nu fac decât să se gândească tot la “oare cine îmi dă add dacă scriu aici mare pe alee id-ul meu”. Mi s-a părut un contrast foarte mare între un desen făcut cu stângăcie cu cretă colorată şi un id de messenger anutzaa_06.

Prima zi

Inspirată de “Pregăteşte-te pentru prima zi” şi de faptul că mâine este prima zi de şcoală, m-am gândit să scriu şi eu despre unele “prime zile”.

Prima zi de grădiniţă: Plină de entuziasm că urma să mă joc cu mulţi copii, am pornit la drum cu gentuţa roşie cu iepuraş în care aveam câţiva biscuiţi obişnuiţi. Mi-a mai scăzut entuziasmul pe parcurs dar acum nu mai este important. Prima zi a fost minunată.

Prima zi de şcoala primară: Eram mândră să merg pe stradă în uniformă şi ghiozdan, să ştie lumea că deşi par mult mai mică eu sunt de fapt la şcoală.

Prima zi de gimnaziu: Bucuroasă că reuşisem la unul dintre cele mai bune licee din Iaşi priveam cu bucurie curtea plină de viitori colegi şi abia aşteptam să-i cunosc.

Prima zi de liceu: Nu am văzut-o neapărat ca pe o primă zi pentru că deja cunoşteam locul, majoritatea colegilor şi profesorilor.

Prima zi de facultate: Mi-a plăcut aglomeraţia din Copou, feţele entuziasmate şi fericite. Mi-ar fi plăcut să fie şi atunci cineva care să organizeze o primă zi mai aproape de noi.

Prima zi de serviciu (cel de acum): Am simţit că acela este jobul meu.

Prima ta zi cum a fost?

Bună dimineaţa

De ce nu mai trebuie să pun ceasul să sune dimineaţa … Imagine din faţa blocului: