Stewie revine în forţă

După o lună dureroasă de absenţă, Stewie Griffin revine duminică în forţă cu un nou episod din Family Guy. Din ce-am văzut aici, nu va fi Stewie neapărat în centrul atenţiei însă sigur va avea şi el replicile lui amuzante aşa cum ne-am obişnuit. Nu ştiu sigur dacă acest come back are legătură cu faptul că tocmai mi-am scos eu piciorul din ghips după o lună de zile sau cu faptul că duminică atunci când apare este ziua mea onomastică şi acest episod vine drept cadou. Either way…clar are legătură cu mine.

Apropo de Stewie şi de subiectul cel mai discutat al momentului, deşi votul este secret… daţi-mi voie să-mi exprim şi eu opţiunea electorală pentru următorii 5 ani:

There’s always a way/Give peace a chance

Am învăţat să mă uit la Grey’s Anatomy de la prietena mea Alina atunci când nu mă simţeam tocmai bine şi mă lua să dorm la ea în cămin pentru că ştia mereu când simţeam nevoia să nu fiu singură. Apoi când nu dormeam la ea dădeam play în acelaşi timp şi comentam prin sms-uri scenele mai interesante. Ajunsesem să fiu foarte ataşată serialul acesta deşi am început să mă uit la el de la sezonul 5.

Acum mă uit la sezonul 6 şi parcă îi lipseşte ceva. Nu mai sunt aşa de încântată de el. Nu îmi dau seama dacă e din cauză că lucrurile s-au complicat mult prea mult, că dramele sunt mai drame ca niciodată sau că personajele mele preferate nu-şi mai găsesc locul şi nu mai reuşesc să fie fericite în niciun fel.

Cu toate astea nu vreau să renunţ la serial pentru că 40 de minute pe săptămână înseamnă foarte puţin raportat la  cât de mult înseamnă chiar şi o scenă de 3 secunde care te pune pe gânduri. În episodul pe care l-am văzut aseară au fost două replici care mi-au plăcut. Prima este despre pace iar a doua despre momentul în care ceva care ni se pare lipsit de soluţie, îşi găseşte într-un final soluţia.

Peace is not a permanent state. It exists in moments, fleeing, gone before we even knew it was there. We can experience it at any time, in the stranger’s act of kindness, a task of requires a complete focus, or simply a comfort of an old routine. Every day we all experience these moments in peace, the trick is to know when they are happening so that we can embrace them, live in them. And finally let them go.

I survived a war. Did you know that? No. I survived a war where they put bodies into mass graves, where there’s once a playground. I survived the death of my family… My parents, my brothers and sisters. Then I survived the death of my wife and child when they starved to death in the refugee camp. I survived the loss of my country, of hearing my mother tongue spoken, of knowing what it feels like to have a place to call home. I survived. And I will survive the loss of my legs. If I have to, I’ll survive it. Okay? But, Derek, there is always a way. When things look like there’s no way, there is a way. To do the impossible, to survive the unsurvivable, there is always a way.

Recunosc că e film (sau literatură în film cum îmi place mie să-i spun) însă cum ar putea să nu te pună pe gânduri aşa o scenă…

It is in our nature to judge people around us

Întotdeauna mi-au plăcut începuturile şi finalurile din Desperate Housewives în care Mary Alice Young face o introducere în acţiune şi apoi o concluzie la tot ce s-a întâmplat. În episodul nou (seria 6, ep. 5), a vorbit despre felul în care judecăm oamenii fără să ştim motivele din spatele faptelor lor sau fără să ne dăm seama că în aceeaşi situaţie şi noi am proceda la fel sau chiar mai rău.

“It is in our nature to judge the people around us.  We  judge the way strangers dress.  The way our neighbors tend their lawns and the way our friends act in public.  We make these judgements all the time – never thinking that one day we may be judged ourselves.”

„Is in our nature to judge people around us. If they ignore our wishes we believe they are disrespectful. If they don’t watch their children we conclude they are unfit parents. If we catch them cheating we assume we know their reasons. But what will happen when we finally stop to judge our own lives. It can be painful to step back and see what we’ve been doing and even more painful to realize we have no intention of stopping it!”

Am auzit de nenumărate ori prieteni spunând în legătură cu anumite lucruri “eu n-aş face niciodată aşa ceva” şi apoi peste un anumit timp i-am văzut făcând chiar lucrul acela. Nu-mi vine niciun exemplu în minte însă cu siguranţă mi s-a întâmplat şi mie. Într-adevăr e în natura noastră să judecăm pe alţii şi cu toţii o facem fie că o recunoaştem sau nu, fie că doar o gândim, fie că o mai spunem şi altcuiva. Impulsul de a judeca este foarte puternic şi ne trebuie o experienţă de viaţă foarte vastă ca să ne dăm seama şi în loc să judecăm să înţelegem. Dar cu exerciţiu se poate. M-am trezit de multe ori gândind “da, nu cred că procedează bine însă eu oare nu aş face la fel în situaţia lui/ei?”.

Mă gândeam că e frumos să facem în fiecare zi câte un exerciţiu de toleranţă faţă de cei din jur. De fapt cred că ideea e să ne uităm mai mult în propria curte înainte să o judecăm pe cea a vecinilor. Sau să n-o judecăm deloc, indiferent cum arată a noastră. Tot îmi vine în minte bancul acela stupid cu Iisus care zice că cine n-are niciun păcat să arunce primul cu piatra. Şi brusc sare o piatră din mulţime iar Iisus zice “Mamă, dar te potoleşti?”. În fine, stupid joke dar you get the point

The only cure for paranoia

Am aflat ieri că au apărut deja primele 3 episoade din Grey’s Anatomy, sezonul 6. Eu am început să mă uit de la sezonul 5 ca şi cum atunci ar fi început şi deşi au încercat multe persoane să mă convingă să mă uit şi din urmă nu au reuşit pentru că deja ştiam ce se întâmplă şi pentru mine nu ar mai fi avut farmec.

E un serial foarte bine realizat şi deşi nu se poate să nu vărs o lacrimă, două, trei când mă uit la el, îmi face plăcere să mă uit. În episodul 3 sezonul 6 mi-a atras atenţia finalul rostit aşa cum ne-am obişnuit de Meredith:

We’re all susceptible to it, the dread and anxiety of not knowing what’s coming. It’s pointless in the end, because all the worrying and the making of plans for things that could or could not happen, it only makes things worse. So walk your dog or take a nap. Just whatever you do, stop worrying. Because the only cure for paranoia is to be here, just as you are.

Cine mă cunoaşte ştie că eu îmi fac griji şi uneori nu pot să mă concentrez pe prezent pentru că mi-e aşa teamă de nişte evenimente pe care mi le imaginez eu că s-ar putea întâmpla în viitor. E drept că paranoia mea are rădăcini adânci undeva în nişte evenimente din trecut… nu că asta ar fi neapărat o scuză. Uitându-mă de multe ori la secvenţa aceea din serial mi-am dat seama că în ultimele luni am reuşit să be here, just as I am şi să mă tem mai puţin şi să mă bucur mai mult, lucruri care mi-au făcut viaţa de o mie de ori mai bună. Asta nu înseamnă că I’ve cured myself…but it’s a good start.

Next: Desperate Housewives.

[Family Guy am văzut deja în timpul săptămânii]

Pe sărite

Sunt unele cărţi/filme/seriale pe care le citesc/văd/urmăresc pentru ceva anume din ele şi sar peste părţile care nu mă interesează deloc sau foarte puţin. E ca şi cum te-ai uita la un film erotic cu acţiune doar ca dai direct la fazele care te interesează (cele cu acţiune… EVIDENT).

Zilele astea am citit o carte interesantă. Se cheamă Lună plină de Kelley Armstrong, a scris Laura la un moment dat despre ea pe blog. Eu nu prea mă dau în vânt după cărţi fantastice, le prefer pe cele mai reale dar cartea asta chiar mi-a plăcut. Nu am sărit propriu-zis peste fazele care nu mă interesau ci le-am citit doar că nu cu foarte mare interes. Cel mai mult mi-a plăcut să urmăresc cum evoluează povestea de dragoste dintre personajele principale şi momentele lor de pasiune destul de explicit descrise

Îmi place să mai iau câte-o carte pe care am citit-o mai demult şi să sar direct la pasajele care mă interesează. La fel fac si cu filmele şi serialele. Aici am avantajul youtube că pot să caut direct în cazul în care este o fază mai cunoscută. Păcat că în ultima perioadă se găsesc mai greu din cauza copyright-ului. Mai fac asta şi la unele melodii. Sar direct la refren sau la strofa care îmi place mult şi mi-ar plăcea să fie piesa compusă doar din refrenuri. Deşi cred că m-aş plictisi de ea mai repede. Ţin minte pe vremea casetofonului cât mă mai chinuiam să derulez sau să înregistrez de la radio.

Sunt convinsă că şi voi îmi citiţi blogul pe sărite … în funcţie de ce vă interesează la momentul respectiv