Am văzut ieri filmul Love in Time of Cholera, film făcut după cartea faimosului şi mult îndrăgitului autor Gabriel Garcia Marquez. E unul dintre autorii preferaţi ai Laurei şi datorită ei am aflat mai multe despre el şi despre cărţile sale. Ţin minte că în clasa a 10-a traduceam la orele de italiană pasaje din Un veac de singurătate, una dintre cărţile favorite ale profesoarei noastre. Erau pasaje cumplit de grele, cu nişte cuvinte pe care nici în română nu le ştiam. Dar era frumos.
Nu am citit Love in Time of Cholera [încă] dar sper să o găsesc cât mai curând pentru că filmul mi-a plăcut mult şi sunt convinsă că romanul are şi mai multă savoare. Una dintre replicile mele favorite din film:
Age has no reality except in the physical world. The essence of a human being is resistant to the passage of time. Our inner lives are eternal, which is to say that our spirits remain as youthful and vigorous as when we were in full bloom. Think of love as a state of grace, not the means to anything, but the alpha and omega. An end in itself.
Când eram în liceu Laura mi-a dat să citesc un pasaj din poemul testamentar al lui Gabriel Garcia Marquez, poem care m-a impresionat în aşa măsură că îl scriam pe toate caietele de citate, îl dădeam la toţi colegii să-l citească, l-am tradus chiar şi în italiană pentru un eseu. Am încercat să-l traduc şi în engleză pe vremea când vorbeam engleza doar o idee mai corect decât Ion Iliescu. Poemul încă mă mai impresionează şi acum, motiv pentru care o să-l redau aici pe blog deşi e cam lung. Stăteam acum şi mă gândeam dacă într-un an de când am blogul l-am mai scris vreodată cu vreo ocazie aici iar dacă nu l-am scris, mă întrebam cum de mi-a scăpat. Ţin minte că îmi dădeau realmente lacrimile de câte ori îl citeam.
“Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu
sunt decât o papusă de
cârpă şi
mi-ar oferi în dar încă o bucaţică de viaţă,
probabil că n-aş spune tot ce
gândesc, dar m-aş gândi la
tot ce spun. Aş da
valoare
lucrurilor mărunte, dar nu pentru ce
valorează ele, ci mai curând
pentru
ceea ce ele semnifică. Aş dormi mai puţin şi
aş încerca să visez mai mult;
de-abia acum înţeleg că pentru fiecare minut
în care închidem ochii
pierdem
şaizeci de secunde de lumină. Aş merge în
timp ce alţii ar sta pe loc, aş
rămâne treaz în timp ce toşi ceilalţi ar dormi.
Aş asculta în timp ce
alţii
ar vorbi şi, Doamne, cum m-aş bucura de
savoarea unei îngheţate de
ciocolată!
Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o farâmă de
viaţă, m-ar împinge de la spate
în
bataia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui
nu doar corpul, ci şi
sufletul.
Doamne, dacă eu aş avea o inima, mi-aş
scrie ura pe un cub de gheaţă şi
aş
aştepta ca soarele să-l topeasca. Aş picta pe
stele, cu un vis al lui
Van
Gogh, un poem de Benedetti şi o serenadă
de Serrat pe care le-aş oferi Lunii.
Aş uda trandafirii cu lacrimile mele ca să pot
simţi durerea spinilor şi
sărutul de culoarea cărnii al petalelor proaspete.
Doamne, dacă aş putea primi o fărâma de
viaţă… n-aş lăsa să treacă
nici
măcar o zi făra să le spun oamenilor pe care îi iubesc
cât de mult îi iubesc. Aş
convinge
fiecare femeie şi fiecare bărbat că la ei ţin cel
mai mult şi aş trăi
îndrăgostit de dragoste. Bărbaţilor le-aş dovedi
cât de mult greşesc
atunci
când cred că nu trebuie să se mai
îndragostească atunci când
îmbătrânesc,
fără să ştie că ei îmbatrânesc tocmai pentru
că încetează a se mai
îndragosti. Unui copil i-aş face cadou o
pereche de aripi, dar l-aş
lăsa să
înveţe singur a zbura. Pe cei batrâni i-aş
învăţa că moartea nu vine o dată
cu vârsta, ci o dată cu uitarea. În fond, şi eu
am învăţat de la oameni
atâtea lucruri… Am învăţat ca toată lumea
vrea sa trăiască pe vârful unui
munte, fără să ştie că adevărata fericire este
felul în care urci
pantele
abrupte spre vârf. Am învăţat că ori de câte
ori un nou născut prinde cu
pumnul lui mic, pentru prima oară, degetul
mare al tatălui său, îl ţine
strâns pentru totdeauna.
Am învăţat că nu ai voie să priveşti de sus un om căzut Decât dacă te apleci să-i întinzi mâna să se ridice. Sunt o
mulţime de
alte lucruri pe care aş putea să le învăţ de la
voi, deşi, realmente, multe
nu îmi mai vor servi la nimic, fiindcă atunci
când mă vor pune la
păstrare
în acea cutie eu voi fi murit deja.
GABRIEL GARCIA MARQUEZ”.
Am preluat traducerea de aici însă am mai modificat-o pe ici pe colo unde îmi aminteam eu că nu suna chiar la fel cu varianta pe care o aveam eu scrisă în caiete (caiete pe care evident nu le mai am).
