Sfârşit de 2009

Anul ăsta nu aveam de gând să scriu o postare despre anul trecut sau anul care vine însă citind ultima postare a Laurei parcă nu pot să nu scriu un…răspuns.

Dragă Laura,

Poate anul acesta nu a fost cel mai grozav pentru tine însă cu siguranţă a fost cel mai bogat în zâmbete şi râsete de copil sănătos şi roz în obrăjiori, în bravo (ştii tu cu mânuţele alea două), în A (şi cu mânuţa aia care face pa), în vorbit la telefon ca un afacerist care tocmai încheie deal-ul vieţii lui, în papa (spus la orice foşnet de ambalaj) şi multe multe altele.

Nu trebuie să fii o mamă eroină ca Eliza să facă la oală. Va face când va veni vremea ei şi nu trebuie să te epuizezi umblând non stop cu oala după ea. Mamele care fac asta înseamnă că nu au altceva mai constructiv de făcut. Nu e vremea ei să înveţe să numere până la 10 şi nici să facă integrale iar când se uită la reclame e cea mai drăgălaşă din lume. Mă îndoiesc că o să aibă sechele sau ceva. Cel mult va ajunge directoare la o agenţie de publicitate. Nu sună foarte rău, nu?

Aş vrea eu să văd mamele alea care umblă toată ziua să dezinfecteze casa dacă ar face faţă unui job full time cu multă responsabilitate, unei rate de n euro la casă şi n cheltuieli în rest, dacă ar face faţă să facă mâncărurile incredibile pe care le faci tu, cumpărături, curăţenie şi multe multe altele şi apoi ar mai avea timp şi energie să alerge după Eliza cu oliţa. Deci mamele acelea eroine pot să-şi înrămeze diplomele şi să le facă Eliza şi bravo dacă vor pentru că  nouă nu ne pasă. Să văd eu dacă ies copiii lor nişte micuţi Einstein sau doar nişte răsfăţaţi care răcesc dacă deschizi un pic geamul sau cresc şi nu învaţă nici să-şi spele singuri farfuria. Tu eşti o mamă normală şi Eliza un copil minunat şi normal şi nu cred că e treaba nimănui să comenteze câte coji de pâine mănâncă ea pe zi sau câte cuvinte învaţă sau dacă stă în cap sau dacă patinează la vârsta ei.

Iar Moş Crăciun cu siguranţă nu va ocoli casa voastră anul acesta. Are doar alt chip decât de obicei:

I rest my case. Un Crăciun minunat vă urează mătuşica şi jumătatea ei dragă şi să-l petreceţi frumos alături de ei şi de brăduţul lor

N-ai avut bani de color

Îmi plac foarte mult noile reclame Vodafone cu artişti români. Mi se par reuşite şi amuzante. Cu toate astea nu de asta am decis ca după aproximativ 8 ani de portocaliu să trec acum pe…roşu (a nu se face conexiuni politice pentru că chiar nu e cazul; dacă e să vorbim totuşi de politică aş spune că am trecut de ceva vreme pe nonculoare). Aşa se face că începând de azi răspund la un număr care începe cu 072 şi mai răspund doar temporar la un număr care începe cu 074 şi sunt foarte încântată de asta.

După concert de criză

Am avut mari dubii dacă să merg sau nu la concert pentru că am avut nenorocul ca pantofii mei să lucreze exact în seara aceea. Am încercat să le conving ba pe Laura ba pe câteva prietene să vină cu mine însă nu am avut succes. Pentru că oricum urma să mă întâlnesc cu Jane în seara aceea am zis că n-are nimic dacă stau într-un colţişor acolo şi la concert. Fiind atâta lume n-o să observe nimeni că sunt singură. Mi-a părut bine să stau la poveşti la un vin fiert cu Jane, o persoană care este exact aşa cum reiese din blog: caldă, prietenoasă şi cu care nu ai cum să te plictiseşti, mereu ai despre ce vorbi. Am descoperit apropo de coincidenţe că stă la vreo 10 minute de mine şi noi am mers o grămadă până la locul de întâlnire.

Concertul Taxi a fost foarte frumos şi într-adevăr de criză pentru că au venit foarte puţine persoane. Eu personal cred că nu a fost suficient de promovat, mi-e greu să cred că doar atâţia fani Taxi sunt în Bucureşti. Dar a fost plăcut aşa în familie, se vedea pe feţele tuturor cât de mult se bucurau că erau acolo, ştiau toţi versurile pe de rost. S-au cântat şi melodii noi (poate noi pentru mine, nu ştiu), melodii care m-au amuzat mult.

Mi s-a confirmat încă o dată ce oameni de treabă şi prietenoşi pot fi Dan şi Irina şi toată trupa Taxi. Mi se pare fantastic să poţi fi o persoană publică şi totuşi să te apropii de oamenii simpli care te admiră şi să le acorzi importanţă şi să îi prezinţi drept “o prietenă veche şi un mare fan Taxi”.

Şi ca orice mare fan o să mă laud şi eu cu pozele făcute la concert. Mulţumesc Mugurel şi Irina pentru pozele reuşite. De la Mugurel am primit acordul să-l pun pe blog. Am făcut un colaj cu pozele mele preferate şi uitaţi ce-a ieşit.

Frumoasele mele lalele

Nu obişnuiesc să mă ataşez foarte mult de lucrurile văzute prin magazine (mai ales dacă nu mi le permit) şi nici nu îmi stă gândul la ele după ce ies. Însă aseară nu am reuşit să-mi mai iau ochii de pe un tablou cu lalele pe care l-am văzut într-un dormitor amenajat de la Ikea. Am stat mult şi m-am uitat la el şi simţeam cum mă bucură efectiv vederea lui şi ce frumos ar sta în sufragerie la noi.

Am vrut să renunţ la el din cauza preţului însă îţi multumesc că nu m-ai lăsat.

Acum ziceţi şi voi… nu e priceless?

Cadou în plic

În general cadourile pe care le primeşti în plic conţin fie bani fie o felicitarea haioasă. Anul acesta de Saint Miha am primit de la colegii de serviciu un cadou în plic şi când l-am văzut am presupus că au pus o felicitare sau nişte bănuţi pentru că nu au ştiut ce să-mi ia. Însă am fost foarte plăcut surprinsă să găsesc acolo un Voucher de cumpărături la librăria Cărtureşti.

Mi s-a părut o super idee şi chiar nu ştiam că se poate să cumperi cuiva cadou aşa ceva. Aseară am fost să-l cheltuiesc la Cărtureştiul din Piaţa Romană şi m-am simţit foarte bine printre atâtea cărţi şi ceaiuri şi lucruri frumoase. Păcat că era aşa aglomerat şi cum eu nu sunt refăcută complet mi-a fost mai greu să mă mişc printre rafturi.

Sunt foarte încântată de ce-am cumpărat. Una este o carte pe care mi-o doream demult şi despre care am scris la un moment dat într-o postare: Cum m-am lăsat de gândit, Mic tratat pentru intelectuali epuizaţi. A doua este o carte care mi-a atras atenţia după copertă (şi cea din faţă şi descrierea de pe spate) şi abia aştept să o citesc. Se cheamă Londra este cel mai frumos oraş din America.

Mulţumesc încă o dată pentru un cadou care mi-a mers la suflet.