Un an

Acum o săptămână, mai exact pe 1 august, blogul meu a împlinit un an şi fix 299 de postări. Aveam de gând să scriu o postare aniversară dar din nu ştiu ce motiv nu a mai scris nimic. Azi am luat-o de la capăt şi am început să citesc pe sărite postările mele mai vechi. A fost un an în care am împărţit cu voi tristeţile, frustrările, dezamăgirile dar şi bucuriile mele. A fost un an în care mi-aţi fost alături prin faptul că m-aţi citit şi m-aţi comentat şi mi-aţi spus că vă place cum scriu. A fost un an în care v-am bătut la cap cu Family Guy, cu muzica mea preferată şi cu filmele care m-au impresionat. A fost un an în care aţi cunoscut-o pe Eliza şi v-aţi bucurat de ea alături de mine. A fost un an în care v-a părut rău dacă aţi simţit dintr-o postare că nu sunt tocmai bine şi un an în care v-aţi îngrijorat dacă dintr-un motiv sau altul nu mai scriam atât de des cum v-am obişnuit.

Pentru că aţi fost alături de mine în tot anul acesta care a trecut mă simt datoare faţă de voi să vă spun în postarea asta mai mult sau mai puţin aniversară că sunt fericită, mai fericită decât am îndrăznit vreodată să sper că voi fi.

***Da, îmi închipui că mulţi dintre voi gândesc acum  “I told you so”

No parking

În ultima perioadă nu am mai scris, sau am scris foarte puţin şi nu neapărat inspirat. Poate că am writer’s block aşa cum avea Hank Moody din Californication (serial la care m-am reuitat un pic în ultimele zile), poate sunt ca Brian din Family Guy cu romanul pe care-l tot scrie de vreo trei ani. Probabil că Stewie mi-ar zice şi mie ceva de genul How you uh, how you comin’ on that blog you’re working on? Huh? Gotta a big, uh, big stack of posts there? Gotta, gotta nice litte story you’re working on there? Your popular blog you’ve been working on for almost a year? Huh?

Poate am writer’s block (nu că m-aş considera o mare scriitoare … încă) sau poate pur şi simplu mă simt atât de bine încât nu am ce griji să parchez în locul de parcare al grijilor. La început consideram o mare presiune faptul că nu îmi vine nimic să scriu pe blog şi mă întreabă lumea de ce. Apoi am văzut o secvenţă dintr-un interviu care mi-a plăcut mult şi mi-am dat seama că da, pressure … pressure of what… pressure is parents no money to buy food for their children… that’s pressure.

Aşa că no parking … no pressure … but still listening to very good music.

Şi în caz că vi s-a făcut dor şi de Ilaiza, aflaţi că ieri s-a ridicat prima dată singură în picioare în pătuţ. Şi după cum veţi vedea este foarte fericită de realizarea ei.

Jurnal de călătorie

Pentru că mulţi dintre voi v-aţi impacientat că nu am mai scris nimic pe blog şi nici pe messenger nu am fost online, vă mărturisesc că weekendul acesta am fost în excursie. Pentru mine a merge în excursie nu înseamnă să merg într-un loc foarte pretenţios ci pur şi simplu într-un loc nou. Cum a fost călătoria mea la Bârlad … vă povestesc mai jos.

Am mers mult pe jos prin oraş observând foarte multe obiective turistice de-ale oraşului. Aşa am aflat unde stă Jane (ştiu că ai jaluzele verticale la geamul de la balcon) şi mai toate prietenele Alinei, şcolile şi liceele unde au învăţat majoritatea, locul unde au făcut majoratele şi balurile bobocilor şi pe unde mai face lumea nunţi. Am văzut restaurantul unde se mănâncă bine numai că este un fel de mâncare cu o singură ciupercă.

Restaurantul de fiţe din centru unde se duce mai toată lumea deşi e naşpa şi are aceeaşi baie ca atunci când era Alina în clasa a 8-a:

Anunţul matrimonial al unui băiat cu bun simpţ:

Regulament de ordine interioară într-o scară de bloc:

Şi o “maşină a timpului” tot într-o scară de bloc:

Acum urmează partea care mi-a plăcut cel mai mult: Grădina Zoologică. Ştiaţi că intrarea este doar 1 leu iar pentru grupuri organizate 50 de bani? Eu ştiu. A avut Alina grijă să se revolte de o sută de ori ieri pe tema asta. Ce-am văzut la Grădina Zoologică? Păi … multe animale…. le vedeţi mai jos. Îmi place mai ales ce poză au ales ca să reprezinte poneii:

Am mai văzut: găini, cocoşi, câini, iepuri, vrăbiuţe, o vulpe vai de viaţa ei, maimuţe cu cuc , maimuţe rele care trag fetele frumoase de breton şi alte animale periculoase de junglă.

Ştiaţi că dacă rataţi o curbă din Bârlad intraţi în primărie? Apropo de primărie am văzut şi două mirese… una mai urâtă ca alta.

Multă verdeaţă, multe flori, seara după ploaie e un miros foarte plăcut de regina nopţii. Mulţi pomi fructiferi numai zarzări nu erau ca să ne stingem şi noi o poftă. Sau dacă erau…. erau zarzărele prea sus pentru noi.

Mulţumesc. Ştii tu pentru ce (încerc să nu fac postarea asta chiar foarte sentimentală).

Să le fie ruşine următorilor: tuturor celor care nu au dat drumul la uşă ca să răspundă la chestionare, celor care au dat drumul dar au închis uşa în nas vorbind urât, doamnei care n-a avut timp, domnului din tren care-şi întindea cu nesimţire picioarele de stăteam ghemuită într-un colţ, doamnei cu păr mult pe mână şi cu cartea groasă (nu a făcut ea nimic rău dar aşa, pur şi simplu că mi-a fost antipatică), celui care a furat o floare de la pompă… şi cam atât.

Lated edit (pentru cei care au înţeles foarte greşit postarea mea): Mi-a plăcut foarte mult în Bârlad, m-am distrat şi am râs cum n-am mai făcut-o de multă vreme. Am uitat totuşi să povestesc cum am stat în poala lui Ion Creangă în Grădina Publică şi cum am văzut bănuţi în apa cu ţestoase la Zoo, semn că turiştii din Bârlad sunt plini de speranţă.

De vis

M-am trezit cu o stare de confuzie totală pentru că am avut în acelaşi timp un coşmar şi un vis plăcut. Din păcate coşmarul a predominat şi am plâns în somn. N-o să povestesc acum cu ce era (o să mint că am uitat), o să spun doar să spun că m-am simţit nedreptăţită, am simţit că toată lumea din jurul meu a luat-o razna şi că tot ce mi se pare mie absurd lor li se pare firesc, am simţit că-mi vine să mă aşez în mijlocul “lumii” şi că nu mai am putere să mă ridic. În momentul când plângeam (în vis) şi era să cad jos pentru că mi se muiaseră picioarele de nu le mai simţeam … m-au prins nişte braţe. Şi ce bine m-am simţit şi ce plăcut a devenit visul. Nu mai conta lumea din jurul meu care o luase razna. Când m-am trezit… nu ştiam dacă să mă bucur că a fost doar un coşmar sau să mă întristez că n-a fost decât un vis frumos.

M-am trezit şi cu “Un actor grăbit” în minte şi o fredonez de dimineaţă. Foarte bune şi pline de înţeles versurile. Dar probabil că ne amintim de ea atunci când ni se pare că ni s-a întâmplat şi nouă. Nu-i nimic. De asta există şi muzică veche şi frumoasă… să ne amintim de ea cu orice ocazie, bună sau rea.

Şi ca să fie o postarea luuuuuungă, o să fur o postare de la Ines. Iartă. Nu e vina mea că ai scris cum aş fi scris eu … doar că mai frumos:

“Aşadar, pentru toate zilele în care aţi plâns pentru că v-a dezamăgit, pentru că aţi simţit că sunteţi un nimeni pe lumea asta, pentru că aţi avut impresia că nu sunteţi în stare de nimic, pentru că aţi fost minţiţi, înselaţi, prostiţi, loviţi, pentru că aţi ştiut că meritaţi mai mult, dar mai mult-ul ăla nu a mai venit, pentru că nu a sunat telefonul atunci când aţi vrut cel mai mult să sune, pentru că nimeni nu v-a spus „îmi pare rău”, deşi aşa trebuia, pentru că nu aţi spus la timp „îmi pare rău” iar singurul lucru pe care îl mai puteţi face acum este să ascultaţi melodia asta, pentru că v-aţi simţit mic şi neînsemnat, pentru toate dăţile în care aţi fost la pământ, pentru toate cuvintele urâte care au alergat vreodată prin jurul capului vostru, pentru toate zilele de „mâine” în care v-aţi fixat obiective de neatins, pentru toate gândurile negre şi ploile din sufletul vostru, pentru toţi cei care nu vă cunosc, dar vă judecă, deşi nu au trecut niciodată prin experienţele voastre şi nu au dreptul să vă judece, pentru toţi aceia care au râs în hohote de tristeţea voastră, pentru toate sms-urile din memoria telefonului la care nu aveţi curaj să vă uitaţi, pentru toate versurile despre care ştiţi că sunt scrise pentru voi, pentru toate dăţile în care aţi fi putut să demonstraţi că sunteţi mai buni decât atât, dar nu aţi demonstrat, pentru toate analizele pe care le faceţi asupra propriei persoane, pentru toate frustrările, pentru toate comparaţiile, pentru toate de ce-urile fără răspunsuri concrete, pentru toate lucrurile bune care se întâmplă numai altora, pentru tot ce s-a spus rău despre voi, pentru toate auto-încurajările fără rezultat şi pentru ceea ce va fi mâine, orice ar fi mâine, melodie.”

***Ascultaţi melodia direct pe blogul ei de pierdut vremea.

Dacă eram…

Când eram gata să închid şi eu un ochi să dorm am primit un email şi uite că mă mai ţine un pic trează o  leapşă de la Jane. Puteam s-o scriu mâine dimineaţă dar eram şi eu curioasă… ce răspunsuri o să dau. Citindu-le pe ale ei îmi dau seama că la unele dintre ele voi răspunde la fel, o să vă daţi seama care. Şi cine mă cunoaşte bine, ştie că nu am “copiat” de la ea. Here we go….

Dacă eram o lună, aş fi fost – martie (luna în care m-am născut şi în care apar – în afară de mine – cele mai frumoase şi parfumate flori)

Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost – sâmbătă (de fapt de vineri seara până sâmbătă seara)

Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost - seară

Dacă eram un animal marin, aş fi fost – delfin (buburuzele sunt pentru mine “the new dophins” aşa cum “orange is the new pink” deşi blonda de la drept m-ar contrazice şi ar spune “who says that orange is the new pink is obviously disturbed; şi uite aşa am mai zis o replică dintr-un film şi am deviat total de la subiect)

Dacă eram o direcţie, aş fi fost – tot înainte

Dacă eram o virtute, aş fi fost – sinceritatea

Dacă eram o personalitate istorica, as fi fost – nu-mi vine nimic în minte; se vede câtă istorie ştiu.

Daca eram o planetă, aş fi fost - Marte (aici am răspuns mai la mişto că chiar nu ştiu)

Dacă eram un lichid, aş fi fost – cafea

Dacă eram o piatra, aş fi fost – nu ştiu

Dacă eram o pasăre, aş fi fost – papagal (n-aş suporta să stau fără să articulez măcar două cuvinte)

Dacă eram o plantă, aş fi fost - lalea (nici nu se pune problema să aleg altceva aici  deşi mi s-a spus că sunt cam blegi)

Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost – ninsoare (fulgii de nea provoacă numai bucurie)

Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost – pian

Dacă eram o emoţie, aş fi fost - îndrăgosteală

Dacă eram un sunet, aş fi fost – sunet de pian

Dacă eram un element, aş fi fost – apă

Dacă eram un cântec, aş fi fost – Four Chords – The Axis of Awesome (adică multe multe cântece la un loc)

Dacă eram un film, aş fi fost – Dirty Dancing

Dacă eram un serial, aş fi fost – două seriale: Gilmore Girls şi Sex and the City

Dacă eram o carte, aş fi fost – nu pot să dau un nume dar aş fi fost “de dragoste”

Dacă eram un personaj de ficţiune, as fi fost – oricare numai să fie puternic şi frumos şi deştept şi bun şi de toate

Dacă eram un fel de mancare, aş fi fost – pui înnăduşit cu mămăligă şi usturoi

Dacă eram un gust, aş fi fost – sărat

Dacă eram o aromă, aş fi fost – cafea proaspăt măcinată

Dacă eram o culoare, aş fi fost – roşu

Dacă eram un material, aş fi fost – bumbac

Dacă eram un cuvânt, aş fi fost – un dicţionar întreg

Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost – ochi

Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost – zâmbet

Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost – italiană

Dacă eram un personaj din desene animate, aş fi fost - Stewie (ok recunosc că am modificat aici pentru că mi-a picat fisa un pic mai târziu)

Dacă eram o formă, aş fi fost – cerc

Dacă eram un număr, aş fi fost – 2

Dacă eram o maşină, aş fi fost – o buburuză din aia nu ştiu cum se cheamă

Dacă eram o haină, aş fi fost – blugi

Pentru că mi-a plăcut aşa mult, leapşa va merge la mai multe persoane (fără ca vreo una dintre ele să se simtă obligată în vreun fel să răspundă dacă nu le va face plăcere): Laura, Mădălina, Irina, Ines, Alexa, Adina.