Dl. Marcu

Am fost aseară şi am mâncat în oraş. La o masă alăturată era fostul meu profesor de logică, economie, psihologie, filozofie din liceu. Faptul că l-am revăzut după atâţia ani (cred că sunt vreo 5 la număr de-acuma) mi-a trezit amintiri de când eram şi eu tânără şi comentam profesorii pentru unul sau mai multe motive. Pe Dl. Marcu îl comentam că devia de la subiect şi făcea cam 10% din manual până la sfârşitul anului, că punea note mici, că nu ştiai niciodată ce vrea de la tine, că nu era prietenos cu noi şi ne spunea pe numele de familie şi altele. Acum îmi dau seama că Dl. Marcu m-a promovat totuşi în clasa a 12-a de la d-ra Frunză la Mihaela atunci când am obţinut citez “un rezultat mai mult decât onorabil” la olimpiada de psihologie (da, poţi să te duci la olimpiadă în clasa 12-a chiar dacă nu faci psihologie). Dl. Marcu a fost singurul profesor cu care am dansat la banchet. Acum văd că Dl. Marcu a dovedit că este totuşi prietenos când ne-a primit cu colindul deşi el era de o cu totul altă religie. Aseară dl. Marcu îşi ţinea în braţe nepoţica nou-născută. Se uita cu atâta drag la ea încât am uitat pe loc de toată răceala cu care ne-a tratat în anii de liceu şi de notele mici şi de tot. Am vrut să mă duc la el să-l salut şi să-i spun că mi-a fost dor de liceu şi de orele lui în care devia de la subiect în avantajul nostru, că ne învăţa lucruri care nu se învăţau din programa şcoalară, să-i spun că mi-am dat seama că el vroia de fapt să ne înveţe să gândim şi nu să memorăm nişte manuale, să-i spun că îmi pare rău că am râs de foiţele lui străvechi de pe care ne preda, să-i spun…multe lucruri. Dar nu m-am dus. Nu aveam nimic să-i spun să-l fac mândru de mine, să-l fac mândru că a făcut parte din formarea mea ca om, să-i spun că sunt angajată cu succes la nu ştiu ce firmă şi câştig bine şi sunt un om împlinit din punctul acesta de vedere. Nu, nu aveam de ce să mă duc la el. M-am mulţumit să mai trag cu ochiul la cum îşi alinta nepoţica şi să zâmbesc.

Later edit: Căutând prin albumul cu poze am găsit-o pe cea în care dansam la banchet. Este poză la poză şi nu este de o calitate extraordinară, dar aşa, ca să vă faceţi o idee.

Tags: amintiri, colegiul national emil racovita, liceu, minel marcu